Sunt nascuta in Medias, sper sa si mor la Medias. Jumatate din viata de pana acum am hoinarit-o prin lume, uneori de bine alteori de mai putin bine. De 10 ani m-am impotmolit la Dublin, un oras sumbru, mult prea rece pentru gusturile mele tropicale. Insa am gasit totusi o sursa de caldura, din aia interioara care e mult mai benifica decat periculosul soare. Pentru cei care ma cunosc cat de cat, stiu ca muzica si fotbalul sunt marile mele pasiuni. De cantat m-am lasat inainte sa ma apuc. Fotbal inca fac…..in teorie. Si am descoperit la Dublin un grup de baieti faini, care pe langa 50 de ore de munca pe saptamana la servicii foarte normale, pe langa familiile ce-i asteapta acasa in fiecare seara, mai gasesc timp si energie sa joace si fotbal. Hm, prima data m-am dus pentru ca era o zi superba, cum rar vezi la Dublin, o zi plictisitoare cu nimic mai bun de facut. A fost un meci de cupa care s-a terminat in prelungiri si lovituri de departajare. Cunosteam exact 3 oameni din galeria de aproximativ 20. Asta s-a intamplat cam acum doua luni. Azi, astept cu nerabdare duminica cand e zi de meci. I-am cunoscut si pe baieti si spre marea mea surprindere 7 dintre ei vin de la Medias! Ionel Hasegan si Ioan Dascalu antrenori,Bunea Claudiu,Plenicianu Alexandru, Paul Hasegan mijlocasi. Cristi Mihaileanu fundas,Prosteanu Gligor preparator fizic. Ahhh, si  Pologea Gheorghe sef de galerie:) Acum joaca in 5 cupe diferite si un campionat, cu un palmares fantastic, doar 2 meciuri peirdute acest sezon. Sunt mandria comunitatii romane de la Dublin. Galeria a urcat la 150 de oameni, ziarele vuiesc adversarii sunt speriati! Acesti 7 oameni faini de Medias, impreauna cu o echipa plina de culoare si talent ( sa numesc doar cativa: Silviu Voivod, Alin Suteu, Claudiu Raducanu, Lucian Tilihoi, Dorin Brat, Bichiri Sorin, Pralea Emil, ) ne fac duminicile mai frumoase prin jocul si pasiunea lor. O echipa mica, fara nici un fond sau sustinere financiara, dar cu o determinare fantastica! Hai baietii! HAI REAL TRANSILVANIA!!!!

Image

Modele si amprente :)

Posted: Martie 16, 2012 in Uncategorized

Saptamana aceasta este randul lui Bianca Andreea sa ma bage in „ceata”. Si sa fiu sincera, cred ca niciodata nu am stat sa gandesc atat de mult subiectul asta. Nu ca nu as avea modele, am….cateva, insa m-a facut sa analizez de fapt ce impact au avut asupra mea, daca au avut vreunul.

Primul gand mi-a fugit la tata, dragul de el :). Un om fantastic de la care am mostenit spiritul de aventura si cel de invingator. Un om, care mai presus de toate mi-a aratat ce inseamna libertatea, m-a invatat ca si un om simplu poate fi mare. Si cand oi fi de varsta lui mi-as dori sa am aceeasi pofta de viata, aceeasi luciditate si contact cu realitatea si evolutia…..si sa aud cu doua urechi, nu doar cu una 🙂

Apoi un alt barbat mi-a rasarit in minte. Domn profesor Raica….Ahhhh cat mi-a placut mie omul asta! Cu mintea lui enciclopedie, cu umorul lui sarcastic cu notele lui date la „intamplare”. Si in putinele intalniri in afara orelor, cred ca a fost singura persoana din adolescenta mea care-mi capta atentia pe deplin. Savuram fiecare poveste despre Machiu Pichiu sau Camerun. Visam cu ochii deschisi, si chiar daca de mica stiam ca o sa calatoresc Dl Raica m-a facut sa inteleg de ce vreau sa calatoresc.

Nu pot sa nu-l mentionez si pe fratele meu. O dovada vie ca orice este posibil in viata, si chiar daca destinul este crunt cu tine, daca stii sa lupti vei invinge. Fratelo , multam 🙂

Si nu in ultimul rand, EU. Poate par narcisista, poate chiar sunt. Insa, eu imi sunt exemplu viu in fiecare zi a ceea ce sunt si ce vreau sa ma fac cand cresc mai mare :). Am luat putin de la fiecare persoana ce am intalnit in viata mea, si am creat un ideal Bianca, unul realistic tinand cont de „unelte” si „aluat”. Ne schimbam mereu, in functie de nevoi si societate insa mereu cu mine vor ramane spiritul de libertate a lui tata, spirutul calatoriei Domnului Raica si spiritul de invingator al fratelui….Restul….e poveste :))

Let’s do It … Medias!

Posted: Martie 13, 2012 in Uncategorized

Yep…se intampla! Din nou! Acesti oameni nemaipomeniti, pun umarul la munca pentru ca eu si tu sa avem o lume mai curata, sa respiram un aer mai pur. O munca imensa facuta doar cu voluntari, un proiect maret fara „bani europeni”, fara subventii….doar cu suflet. Anul trecut m-au impresionat atat de mult incat mi-am promis ca anul acesta nu voi rata „ziua” curateniei….Si da, Murphy stia el ce stia. Din motive familiale o sa lipsesc si anul acesta. Insa, vreau sa te mobilizez pe tine, care citesti acum…..sa-ti rupi o zi din viata ta pentru o cauza! Cand ai oferit ultima data ceva societatii fara a astepteti mai mult decat o satisfactie personala? Daca ai facut-o deja cu siguranta cunosti sentimentul si nu vei ezita sa o faci din nou, daca inca nu ai facut-o acum ai sansa. Da-ti o pauza la Facebook si iesi la aer, fa-l mai „respirabil”!

Si pentru ca toate se intampla pentru un motiv, in timp ce va scriu voua am primit o veste ce mi-a pus un zambet pe fata. Let’s do it se intampla si in Irlanda!! Si voi iesi, chiar daca sunt rea si consider ca ei nu merita, o sa ma gandesc ca sunt acasa langa voi:)……Sa inceapa nebuneala!!! Hai, nu fiti lenesi….sa iesim, sa curatam!!! Chiar putem schimba lumea!!

Ipotezele iubirii!

Posted: Martie 10, 2012 in Uncategorized

Ah iubirea!!! Eternul subiect care ne capteaza atentia cu acelasi interes la 16 ani si la 70 de ani. S-au scris poezii, romane, s-au facut filme, muzica, balet, crime….Ce vrei tu, s-a facut pentru si in spiritul iubirii. Si totusi, care sunt ipotezele iubirii? Ma consider o persoana relativ normala, cu cateva lipsuri dar nu atat de majore incat sa-mi suprim cel mai maret sentiment ….iubirea. Si daca multi se gandesc la apusuri de soare alaturi de cel special din viata ta, plimbari lungi acompaniate de conversatii pline de esenta, cine la lumanari si cazi de baie cu petale de trandafiri….no, aia nu-s eu! Asta nu e iubire pentru mine, in cel mai fericit caz poate romantism. Iubirea e mult mai complexa, e mai mult decat nodul din gat, decat fluturii din stomac, palmele umede sau lipsa oxigenului din plamani. Iubirea, cel mai pur sentiment! Care vine de la sine, neimpus, necontrolat, negandit. Doar exista! Mai trebuie doar putere sa-i permitem sa ne inunde. Sa avem puterea de a iubi…..si atat! Fara asteptari, fara scenarii, fara idealuri. Inca nu am ajuns acolo, nu sunt destul de puternica! Si nici lumea in care traim azi nu-mi usureaza drumul spre sentimentul asta de liniste, pace, daruire neconditionata.

Inchid ochii….si incep sa visez. Cerul e innourat, o dimineata gri si rece. Si lume! Multa lume care alearga nebuna in nu stiu ce directie.Eu parca plutesc deasupra lor capabila sa-i insotesc fara a fi vazuta. Expresia de pe fetele lor ma apasa, par intr-o lume proprie, cu privirile atintite in pamant, macinati de griji si nelinisti….parca nici nu respira. Imbracati in culori triste cu fizionomiile schimonosite de dureri din trecut. Un tablou prea sumbru pentru dimineata asta. Si totusi…. am puterea sa schimb scenariul. Ma intorc de pe spate pe burta in pat si peisajul se schimba…Eh, alta viata!!!! Copii!! Multi copii, si rasetele lor imi aduc un zambet intr-un colt de buza. Inocenta, puritatea lor e melancolica, pofta lor de viata e molipsitoare. Si inteleg instant ca asta e iubirea!! Tabloul pe care eu il privesc acum…este iubirea….in cea mai pura forma a ei! Suflete care inca nu au gustat din amarul deceptiilor si dezamagirilor, suflete care daruiesc fara sa ceara nimic in schimb. Suflete care seamana fara sa creada ca si trebuie sa culeaga. Nemanjiti de compromisuri, neatinsi de ura, doar ochi calzi plini de daruiri. Omuleti care daruiesc tot ce au ei mai bun fara sa intrebe de ce,in ce scop. Ce pacat ca totusi nu putem ramane asa, acolo in inocenta! Ce pacat ca si sufletele lor vor sangera macar odata in viata….dar cel mai trist…ca nu vor mai fi capabili de iubirea aceea inocenta niciodaata. Deci? Ipotezele iubirii? Niciodata nu vine egal din ambele parti, ori aduce dezamagiri, ori cere prea multe sacrificii (pe care noi uneori refuzam sa le facem)…cert este, om matur, niciodata nu vom putea atinge puritatea iubirii unui copil. Dar ne amagim ca o sa invatam, o sa evoluam, o sa o atingem si la varsta la care discernamantul e mai puternic decat darurirea. Oare?

Despre….

Posted: Martie 10, 2012 in Uncategorized

Cica e „fashion” sa ai blog in zilele astea. Adica, asa, niste minti intunecate ca a mea, care altceva mai bun de facut nu are, sta si scrie ca prostul pentru niste necunoscuti si cativa cunoscuti. Hmmm, ar fi ok  daca macar ar avea curajul sa scrie intr-adevar ce simt cu adevarat. Sa ne spunem adevaratele opinii despre una si alta si nu doar sa scriem ce credem ca ar vrea cititori nostrii sa citeasca, in speranta ca poate impresionam si mai  primim si „like”-uri. Mama, ce-mi plac mie like-urile….mai ales alea de complezenta, chiar daca,poate continutul e rahat. Mah, dar totusi, am stat si am gandit-o putin. Si eu am ajuns la concluzie, asa a unui om care se crede cu o inteligenta nativa dar din pacate necultivata. Toata stima lor blogger-ilor…..cel putin au o opinie,daca e de fatada sau sincera conteaza mai putin. Ce ma oftica si mai mult sunt acei care vor sa para foarte cititi, spirituali (mai ales cu astia am o treaba, ca majoritatea habar nu au ce e spiritualitatea, asta nu e pentru oricine) pasionati de tot ce e mai „deosebit” dar de fapt ei in masina tot Rhianna asculta (sau si mai rau GUTA) si la crasma tot le fel de mult alcool ingurgiteaza, chiar daca acum cateva ore posta pe nu stiu ce retea de socializare citate din Osho sau Dalai Lama. I-as intreba eu pe ei…..care e ultima carte citita de Osho? De la cap la coada? Pentru ca doar asa ar intlege ca un citat din el nu are cum sa cuprinda adevarata lui filozofie! Dar, la naiba, cine sunt eu sa-i judec?  De fapt, eu nu sunt decat un alt personaj cu o adictie….care, profita de faptul ca iubitul doarme dus, si sta si scrie….in loc sa-l trezeasca si sa-si traiasca viata, care oricum e prea scurta sa fim si bloggeri si spirituali si iubiti si sa iubim si onesti si parsivi. Cred ca am ajuns intr-un punct in care cerem prea mult….Ar trebui sa ne intoarcem, mai ales noi femeile, in perioada de dinainte de „emancipare”, pe care oricum au facut-o destul de precar predecesoarele noastre, nu au facut decat sa imite barbatul si sa ne pierdem feminitatea si ce inseamna ea. Dar asta e un subiect pentru un alt blog. Gata, ma duc sa-mi trezesc iubitul….si cu riscul sa ma priveasca urat….pentru cateva secunde 🙂

PS: NU vreau like-uri!!!

Aprecieri…sau mai mult?

Posted: Martie 2, 2012 in Uncategorized

Cineva ma intreba zilele trecute ce apreciez la prietenii mei. Hmmm. La o prima analiza scurta mi-au venit in minte o mie de motive pentru care i-as aprecia. Apoi am gandit. Oamenii vin si pleaca din vietile noastre mai ceva ca trenurile in gari. Calatoresc cu noi cateva statii, unii mai mlute decat altii, apoi ne parasesc. Am calatorit cu foarte multi oameni, o varietate de caractere, personalitati si culori. Cativa dintre ei inca ma mai insotesc si dupa 20 de ani. Celor care au calatorit destul de mult sa-mi cunoasca si partile negre ale sufletului, nu doar cele roz, le-am daruit o particica in suflet, si ii port mereu cu mine. Cei care au avut rabdare sa ma asculte la 3 dimineata, cei carora nu le-a fost jena sa recunoasca ca „DA in blugii astia am fundul mare”, cei care nu m-au judecat prea aspru, cea care m-a prins de mana si mi-a dat speranta cand nu mai era niciuna, celor ca au ras si plans cu mine in acelasi timp,cel care m-a facut sa inteleg ca ultimul banut, cheltuit pentru un bilet de avion sa fiu langa el cand a avut nevoie, e neimportan. Cei care nu au dezamagit, cei care m-au certat si apoi m-au impacat, m-au parasit si regasit, acesti oameni inca sunt in tren cu mine. Si nu, nu pot aprecia un prieten……aprecierea este pentru un amic, o cunostinta, un coleg de munca, un sportiv. Pentru un prieten simt mai mult decat o apreciere. Prietenii ii iubesc asa cum sunt ei, fara a le cauta calitati sau defecte, prietenii ii tin aproape de suflet. Prietenii sunt la fel si  cand sunt sus si cand sunt jos, si cand ma surprind placut prin realizari si cand ma intristeaza prin decizii. Fac parte din mine, din ceea ce sunt…si sunt fericita ca am ales acelasi tren 🙂

Cineva zicea ca

Posted: Februarie 25, 2012 in Uncategorized

E ca atunci cand trebuie sa pleci la piata si ai lua laptop-ul in spinare, e ca atunci cand ai blogg-ul plin dar esti gol pe dinauntru,e ca atunci cand te chinui sa-l umpli si s-ai oferi timp pt asta dar uiti de tine,e ca atunci cand defapt ce scrii e doar pt cei ce citesc,e ca atunci cand afli ca defapt scrii sincer doar cand nu citeste nimeni sau macar speri in asta.

E ca atunci cand te nasti si zambetul cald al mamei imprastie grijile unei viitoare vieti pline de incercari. E ca atunci cand visezi cu ochii deschisi ca esti un tamplar celebru sau un luptator caruia lumea ii cade la picioare. E ca atunci cand visezi sa fii cel mai bun la fotbal sau la istorie. E ca atunci cand intelegi prima carte pe care o citesti si o recitesti cu nostalgie de cate ori ai ocazia. E ca atunci cand te visezi eroul celui mai iubit film. E ca atunci cand ai pierdut un prieten drag si cineva, pe care nu-l cunosti, intra in sufletul tau si iti spune sa mergi mai departe. E ca atunci cand bei prima sticla de vodka singur si te gandesti ce rost au toate. E ca atunci cand saruti pentru prima data. E ca atunci cand il descoperi pe Dumnezeu in tine. E ca atunci cand il pierzi pe Dumnezeu din tine. E ca atunci cand simti ca pamantul iti fuge de sub picioare si crezi ca tu nu vei reusi sa treci peste acel moment. E ca atunci cand ai luat bac-ul si mergi cu prietenii la o bere, dar cei ce te asteptai sa vina sunt inexistenti. E ca atunci cand ti se indeplineste un vis. E ca atunci cand te indragostesti pentru prima oara si iti imaginezi intreaga ta viata langa acea persoana. E ca atunci cand te aprecieaza cu adevarat cei din jurul tau. E ca atunci cand iti dai seama ca ai un singur prieten. E ca atunci cand realizezi ca nu ai alti prieteni. E ca atunci cand primesti ce ti-ai dorit de Craciun dar esti constient ca el nu exista. E ca atunci cand vine vara pe care o asteptai cu nerabdare. E ca atunci cand te plimbi singur pe malul marii si iti aduci aminte de tot prin ce ai trecut. E ca atunci cand simti ca esti pierdut. E ca atunci cand ai terminat 4 clase si esti gata sa iei viata in piept. E ca atunci cand la capatul unei calatorii te asteapta persoana iubita si tremuri de emotii. E ca atunci cand esti purtat pe brate. E ca atunci cand urli cu putere la cel mai tare concert din viata ta. E ca atunci cand conduci nebuneste cu 200 km/h si muzica la maxim. E ca atunci cand faci sex. E ca atunci cand faci un lucru rau si te bucuri ca nu ai fost prins. E ca atunci cand aluneci si decazi. E ca atunci cand intri cu viteza intr-un stalp si nu iti mai amintesti cum ai ajuns pe patul de spital si nu toti au avut norocul tau. E ca atunci cand pleci din gara de nord cu nasul si ajungi peste o zi al Amsterdam. E ca atunci cand urasti prostia. E ca atunci cand juri ca de maine te lasi de fumat. E ca atunci cand a doua zi o iei de la capat. E ca atunci cand viata iti joaca feste. E ca atunci cand nu-ti mai pasa. E ca atunci cand esti singur…singur. E ca atunci cand vorbesti cu tine si e cineva acolo care iti da raspunsul la care te asteptai mai putin. E ca atunci cand ai incredere in tine. E ca atunci cand o iei razna de fericire. E ca atunci cand pierzi ultimul tren. E ca atunci cand iti iei primul pumn in fata. E ca atunci cand ti se mai acorda o sansa. E ca atunci cand eliberezi demonii din tine. E ca atunci cand mergi mandru si cu capul sus pe strada. E ca atunci cand razi de fericire. E ca atunci cand plangi si nu te poti opri. E ca atunci cand realizezi ca viata e prea scurta. E ca atunci cand iti este dor de cei pe care i-ai pierdut. E ca atunci cand uiti de tot. E ca atunci cand te trezesti dintr-un somn lung. E ca atunci cand esti departe de casa, de rude, de iubit, de prieteni. E ca atunci cand urasti cu toata fiinta ta. E ca atunci cand dragostea e mai puternica decat ura pe care o porti in tine. E ca atunci cand esti una cu cei de langa tine. E ca atunci cand te regasesti in privirea celui de langa tine si in momentul ala cerul devine mai senin. E ca atunci cand intr-un asfintit perfect distingi doua culori ce iti aduc un zambet larg pe buze. E ca atunci cand sacrificiul il faci din placere. E ca atunci cand cei ce nu te-au inteles, te respecta. E ca atunci cand esti fata in fata cu destinul. E ca atunci cand renasti dupa ce-ai murit de zeci si sute de ori. E ca atunci cand lumea te acuza pe nedrept. E ca atunci cand nimeni nu te intelege. E ca atunci cand uiti de tot ce te inconjora. E ca atunci cand pur si simplu nimic nu mai exista, nimic nu mai conteaza, nimic nu te mai poate afecta. E  ca atunci cand vrei sa imparti tot ce ai trait mai sus si nu ai cui …….E ca atunci cand gasesti ….:)